Placa se-nvartea la nesfarsit,piesa era de cateva zile pe repeat. Ca un vartej amintirile,sentimentele si dorintele se amestecau,parca valsau intr-un ritm de neoprit.
Noi,oamenii,suntem niste ciudati. Fie ca ne apropiem prea mult,prea repede,fie ca suntem prea distanti si cream un fel de bariera intre noi si restul,nu prea reusim sa avem un echilibru. De cele mai multe ori stim sa oferim prea putin..sau prea mult.
Avem asteptari prea mari,sau prea mici. Visam la chestii mult prea indepartate ,sau ne multumim cu niste firmituri.
Unde-i limita intre prea mult si prea putin ?! Linia aceea invizibila care desparte aceste extreme uneori e dificil s-o vedem,s-o simtim si ne avantam intr-o furtuna de stari care ne conduc usor,usor pasii ..fara sa apucam sa realizam daca drumul pe care am luat-o e cel mai bun,sau doar ne va ingreuna situatia.
E rau sau e bine cand simtim lipsa cuiva? E..amandoua. Stari apasatoare si contradictorii .
Atunci cand simti lipsa unei persoane inseamna ca acel el/ea e un om care conteaza in viata ta,cel putin pentru mine asa e. Ar fi cam imposibil sa-mi fie dor de o persoana cu care nu obisnuiesc sa ma-ntalnesc . Insa cand vine vorba de oamenii care conteaza ,iar ei nu sunt aproape,atunci da..simti cum ai vrea sa fie iar langa tine,sa nu fi plecat niciodata [oricat de egoist ar suna chestia asta].
E ciudat. Atunci,demult,n-a fost asa. E mult prea diferit acum,iar uraganul dezlantuit pare ca e abia la inceput.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu