Statea pe fotoliul rosu din colt ,iar ea ii sorbea fiecare gest. Nu mai vorbisera demult,ea credea ca-l uitase si ca nu mai exista in viata ei ..iar acum realiza ca toate sentimentele inviasera o data cu [re]aparitia lui.
El continua sa-i povesteasca ore in sir de cea pe care o iubea si care-l facea sa sufere . Cu siguranta era o buna ascultatoare. N-ar fi vrut ca sentimentele ei pentru el sa fie aceleasi,i'ar fi placut sa-l considere doar un foarte bun prieten. Ratiunea o certa la fiecare pas,iar inima ii spunea ,,Indrazneste! Viseaza ! Lupta''. Sa indrazneasca pentru ca mai apoi sa cada intr-o prapastie fara fund..sa viseze? si totul sa ramana la stadiul de vis,nu?! Sa lupte? pentru cine sa lupte..sa lupte cu una din fantomele trecutului ei,trecut care ar fi putut fi minunat daca nu facea ea atatea greseli..ar fi putut sa-l cuprinda si pe el in prezent.
Parea ireal.. . El continua sa povesteasca,iar ea...ea nu mai stia ce sa spuna,cum sa reactioneze. De ce oamenii din trecutul ei se incapatanau sa faca parte si din prezent? Nu'si dadeau oare seama ca inca era o copila naiva..ca nu stia cum sa lupte,ca avea atatea sentimente contradictorii.
Se ridica sa plece,isi spusese oful..si acum gata,o lasa pe ea in camera goala..si totusi plina cu toate sentimentele ei si cu lacrimile care incepeau sa-i curga siroaie,o data cu indepartarea lui..
Stia ca era mai bine sa nu se mai intalneasca,ceea ce inseamna ca acum ea era cea care trebuia sa dispara. Si totusi...[il iubea].
