Poate

El nu a fost niciodata al meu. N'am avut niciodata curajul sa recunosc tot ce simt pentru el. Nici atunci cand cei din jurul meu imi spuneau ca sunt indragostita de el n'am recunoscut. Am negat pana in ultima clipa.
Nu am vrut sa recunosc nici in fata mea ca aia era, am preferat sa spun ca ei nu inteleg, ca defapt e o relatie speciala, ca e pur si simplu altceva si nu e vorba despre dragoste.
Am sustinut mereu ca il vad ca si pe un prieten bun, ca si pe un om special. Poate cel mai special... .
Mi'a fost prea frica sa recunosc totul, sa aflu ce gandeste el exact, sa stie ce simt eu defapt. M'am baricadat si am negat cu toata puterea pe care o aveam sentimentele pe care le aveam.
In momentul de fata pot sa recunosc ca l-am iubit. N'am vrut sa stric nimic, poate ca am gresit, sau poate ca nu. Acum, cand el nu mai e prin apropiere pot sa accept ca nimeni nu s-a inselat, si am fost indragostita de el multa vreme, uneori mai cred ca si acum sunt.
Nu stiu ce s-ar fi intamplat daca am fi ramas in continuare la fel de apropiati, daca as mai fi putut sa ma abtin , daca as fi recunoscut, daca.. .
Acum tresar de fiecare data cand apare. M-am obisnuit insa ca de fiecare data cand isi face aparitia nu va sta prea mult si va disparea, din nou.
Poate ca a fost mai bine asa. Poate !