Poate

El nu a fost niciodata al meu. N'am avut niciodata curajul sa recunosc tot ce simt pentru el. Nici atunci cand cei din jurul meu imi spuneau ca sunt indragostita de el n'am recunoscut. Am negat pana in ultima clipa.
Nu am vrut sa recunosc nici in fata mea ca aia era, am preferat sa spun ca ei nu inteleg, ca defapt e o relatie speciala, ca e pur si simplu altceva si nu e vorba despre dragoste.
Am sustinut mereu ca il vad ca si pe un prieten bun, ca si pe un om special. Poate cel mai special... .
Mi'a fost prea frica sa recunosc totul, sa aflu ce gandeste el exact, sa stie ce simt eu defapt. M'am baricadat si am negat cu toata puterea pe care o aveam sentimentele pe care le aveam.
In momentul de fata pot sa recunosc ca l-am iubit. N'am vrut sa stric nimic, poate ca am gresit, sau poate ca nu. Acum, cand el nu mai e prin apropiere pot sa accept ca nimeni nu s-a inselat, si am fost indragostita de el multa vreme, uneori mai cred ca si acum sunt.
Nu stiu ce s-ar fi intamplat daca am fi ramas in continuare la fel de apropiati, daca as mai fi putut sa ma abtin , daca as fi recunoscut, daca.. .
Acum tresar de fiecare data cand apare. M-am obisnuit insa ca de fiecare data cand isi face aparitia nu va sta prea mult si va disparea, din nou.
Poate ca a fost mai bine asa. Poate !

Imi pare rau.

Exista oameni de langa care nu poti sa pleci nici in momentele in care te simti in plus in viata lor. Cand ai impresia ca esti doar o haina uzata ce trebuie sa fie schimbata, iar haina noua e purtata tot timpul. Defapt, nu e vorba ca nu poti sa pleci ci ca nu vrei. Pentru ca in relatiile alea s'a cladit mult si nu ar fi normal sa abandonezi totul asa ca si cum anii ce'ar fi trecut nu ar fi insemnat nimic.
Stiu sigur ca acum e doar o pasa proasta. Imi pare rau ca nu sunt tot timpul langa tine, defapt in ultima vreme nici n'am mai prea avut cum sa fiu, in schimb ma bucur c'a aparut altcineva si nu esti singura:).
Nu am vrut sa'ti spun chestiile astea direct, nu vreau sa'ti reprosez nimic.

Oricum..chiar imi pare rau:)

Curatenie de..[oameni] primavara

M'am saturat sa astept.

Aseara am vorbit cu o prietena care mi-a sugerat ca e timpul sa incep sa fac curatenie..unde e nevoie.
Azi mi-am dat seama ca sfatul acela a venit la momentul potrivit, cand chiar era nevoie de el si poate daca nu l-as fi primit nu as fi avut curajul necesar sa dau la o parte tot ce nu mai ..misca,tot ce'a fost candva,dar acum s-a transformat in amintiri.
Prieteniile nu rezista doar hranindu'se cu amintiri. E nevoie de ceva mai mult, mult mai mult. Si cand raman doar amintirile, ei bine atunci e dragut sa te gandesti la ce a fost,dar cam atat.
Nu poti la nesfarsit sa te gandesti la niste persoane care obisnuiau sa fie langa tine, vezi, e vorba de 'obisnuiau' trecutu' isi spune cuvantu'. Cum sa te hranesti cu o amintire cand in prezent nu a mai ramas mare lucru?!
Nu,e imposibil.

Asa ca azi am inceput curatenia. E greu. Chiar e greu sa 'sortezi lucrurile' , sa desparti trecutu' de prezent si sa lasi in urma ce-a fost,dar uneori e ceea ce ai nevoie pentru a putea continua in prezent fara sa te simti tras in jos.


Si totusi: Punem lacat pe cutia cu amintiri? Sau o lasam intredeschisa?
:)